Salut, bine te-am regăsit la primul newsletter pe 2022!
Da, așa e… am luat o pauză ceva mai mare decât am estimat initial. Nu-mi pare rău 😅
Am revenit cu doza săptămânală de inspirație din zona tech & start-ups. Intrăm în programul obișnuit.
Săptămâna asta, joi, urmează și un episod nou din Neascultătorii!
Enjoy!
💡 STARTUP QUIZ
oferit de startupdesucces.ro
-
Ce sumă totală s-a investit în startup-uri românești tehnologie în anul 2021?
A. peste 50 milioane Euro
B. peste 80 milioane Euro
C. peste 100 milioane Euro
D. peste 1 miliard Euro
Nu căuta pe Google, găsești răspunsul la finalul newsletterului ;-)
💰 INVESTIȚII
-
Au fost multe investiții în startups de cânt nu ne-am mai auzit… here we go:
-
Bonapp a primit o investiție de 800.000 de euro pentru dezvoltarea aplicației sale ce luptă cu risipa de alimente, conectând consumatorii și comercianții ale căror alimente se apropie de data de expirare. Investiția vine de la grupul francez Up Coop, ROCA X, Early Game Ventures și fondul Impact Ventures din Ungaria. (Link)
-
Envoy, startup fondat în Silicon Valley de românul Larry Gâdea, a primit $111 milioane de dolari finanțare Series C. Envoy este un startup care ajută companiile să-și digitalizeze procesele logistice din interiorul spațiilor și s-a transformat în pandemie. Compania este evaluată la 1,4 miliarde de dolari (Link)
-
XVision, platforma medicală bazată pe algoritmi de inteligență artificială, care dezvoltă produse pentru a-i sprijini pe medicii radiologi în analiza și interpretarea imaginilor medicale, obține €1 milion de euro într-o rundă de finanțare de tip seed. În runda condusă de bValue au participat GapMinder, RocaX, Cleverage, Growceanu, Cristian Pop, ResQMed și Marek Dziubinski. (Link)
-
Swisspod, startup care dezvoltă tehologii pentru Hyperloop, fondat de Denis Tudor, încheie încă o rundă de finanțare seed. Printre investitorii noi se numără Polysys Industries, o companie privată din Emiratele Arabe Unite care a mai investi în tehnologii de ultimă generație, și Seldor Capital (Link)
Denis Tudor a fost invitat într-unul din episoadele Neascultătorii. Urmărește episodul aici
-
KFactory, care a dezvoltat soluţii de automatizare a proceselor de business pentru industria producătoare a obţinut o finanţare de 600.000 de euro. Noul investitor Fortech Investments conduce runda şi SIF Transilvania se alătură investitorului existent Sparking Capital, care îşi creşte investiţia iniţială (Link)
-
BOOKR, startup de programări online care oferă opțiunea de tur virtual 3D al locației, atrage o finanțare pre-seed de €120.000 de euro de la angel investors (Link)
-
VoxiKids, un startup care a lansat o platformă care conectează, digitalizează și integrează servicii de terapie logopedică, a atras o nouă investiție de tip bridge, în valoare de €100.000 de euro (Link)
-
Resurse utile:
Lista investițiilor în startup-uri românești din tehnologie în 2021 (Link)
Lista investitorilor în startup-uri românești din tehnologie (Link)
🔥 HOT & INTERESANTE
-
Acțiunile Meta Platforms (Facebook) s-au prăbușit cu 26% într-o singură zi, cea mai mare scădere din istorie a unei companii pe bursa din SUA, din cauza rezultatelor dezamăgitoare anunțate: scăderea numărului de utilizatori zilnici activi pentru prima dată și venituri din publicitate afectate din cauza noilor reguli de privacy introduse de Apple (Context). Doar aceste schimbări au dus la o pierdere de $10 miliarde dolari din publicitate. (Link)
Averea lui Zuck a scăzut cu $31 miliarde într-o singură zi. E acum ”doar” al 10-lea cel mai bogat om din lume (Link)
-
Alphabet (compania mamă a Google) a crescut cu 10% pe bursă după ce a anunțat venituri trimestriale de $75.3 miliarde, cu 32% mai mult ca anul anterior (Link)
-
Jack Sweeney, un tânăr din Florida, a devenit faimos după ce a creat un cont twitter care urmărea în timp real avionul privat al lui Elon Musk. Tânărul a cerut $50k pentru a opri contul, iar Musk a refuzat. Apoi tânărul a primit o ofertă de angajare de la Stratos Jet Charters. (Link)
Între timp Jack a creat în total 127 de conturi care urmăresc avioanele lui Bill Gates, Jeff Bezos sau Drake și încearcă să își monetizeze invenția (Link)
🎧 DE VIZIONAT & ASCULTAT
-
PODCAST: Neascultătorii #26 IONUȚ PĂTRĂȘCOIU, FameUp. Trebuia să fie medic generalist. A ajuns antreprenor tech de succes
În episodul 26 din Neascultătorii am stat de vorbă cu un antreprenor al cărui startup a fost pe val în 2021. Este vorba despre Ionuț Pătrășcoiu, Fondator și CEO al FameUp, un startup care ajută brandurile mici să se conecteze cu influenceri locali.
FameUp a reușit să ridice 2,5 milioane de Euro, adică una dintre cele mai mari runde seed din 2021 și nu de la oricine: de la fondul de investiții Early Game Ventures și Daniel Dines, CEO-ul și fondatorul Ui Path.
► Spotify, Apple Podcasts, YouTube (1h)
📖 DE CITIT
-
UiPath's success fires up Romania's unicorn dreams (Link)
-
Grupul român de angel investors TechAngels, au investit, în total, 8,9 milioane euro în 2021 (Link)
-
Mark Zuckerberg’s Disaster Is Taking Silicon Valley with It (Link)
😉 COOL TWEETS & FUN STUFF
-
-
-
-
-
Apropo de scaderea veniturilor Facebook si implicit crash-ul actiunilor pe bursa intr-o singura zi, in urma schimbarilor introduse de Apple 😅 :
-
💡 RĂSPUNS STARTUP QUIZ
oferit de startupdesucces.ro
-
C. Peste 100 de mil. de euro au fost investiții în startup-uri românești în 2021
Dacă ai zis peste 1 miliard, mă bucur că ești optimist! Sper să ajungem rapid acolo.
Dacă ai răspuns corect, felicitări! Ai câștigat Romanian Venture Report, un raport detaliat și complex realizat de prietenii de la How To Web
Asta a fost pentru săptămâna aceasta. Ca de obicei, orice feedback constructiv legat de newsletter este binevenit. Să ne reauzim cu bine la anul!
Pe data viitoare!
Sergiu
ȚI-A PLĂCUT?
Dacă ai primit un forward de la cineva, abonează-te ca să primești următoarele mailuri: